,, Privesc grăbiţii nouri ce-alunecă pe zări,
Topindu-se departe şi revenind întruna.
Parcă-mi trimit tăcute, nostalgice chemări,
Ei, fraţii cu dreptatea, cu ziua şi cu luna.
Oceane mari de apă pe-a cerului genuni
Câteodată-s limpezi ca lacrima pe-o pleoapă,
Revarsă altădată şi trăsnet şi furtuni -
Rămân aceleaşi totuşi oceane mari de apă.
Ce chipuri prinde-n slavă al norilor convoi!
Centauri, turme, nave, creneluri de redută...
Noi îi urâm când grindini revarsă peste noi,
Noi îi iubim, cu stropii lor calzi, când ne sărută."
( ,, Nourii" - de Nicolae Labiş)
Elementul central poeziei ,, Nourii" de Nicolae Labiş este oferit cititorului
în titlul acesteia. De-a lungul şi de-a latul stihurilor, prin imagini artistice oglindite-n măiestria figurilor de stil se realizează elementul central şi anume ,, norii".
