,,Puiul"
de Al. Brătescu-Voineşti
Povestirea ,, Puiul" de Al. Brătescu-Voineşti scrisă-n curăţenia cuvântului smerit oferă cititorului emoţii de necontestat, aşezate-n mesaj: ia aminte!
Pe firul narativ apare viaţa liniştită a unei familii de prepeliţe. Mama- prepeliţă zideşte casă, cloceşte şi-şi scoate puii, îi creşte cu dragostea firească doar ei, mamei. Îi hrăneşte, îi învaţă ascultarea.
Puiul cel mai mare din dorinţa de şti iute totul calcă peste cuvânt. Este prim semn al celui ce va urma. Prins de un secerător va fi eliberat, însă nu va scăpa de puşca vânătorului.
Din acest moment viaţa familiei de prepeliţă începe să fie zbucium. Mama ştie
că fiul ei cel mare va rămâne aici deoarece aripa sa era moartă. Cu inima sfâşiată îi învaţă pe ceilalţi să zboare, iar cu aripile calde îşi îmbracă puiul schilodit de neascultare.
Şi-n toamna rece, prepeliţa cu puii sănătoţi-trebuie-se înalţă spre soare, în timp ce puiul suferind rămâne doar toamnei.
Intensitatea trăirilor este atât de puternică încât lectorul este obligat să-şi şteargă lacrimile şi să îmbrăţişeze durerea mamei, mângâind-o prin luare aminte:
ascultarea de părinţi.
Puiul ... prins de o piroteală plăcută se vede sub aripa caldă a mamei şi dulce somn îl cuprinde, împreunând ghearele a ultimă rugăciune.
Povestirea ,, Puiul" de Ion Alexandru Brătescu-Voineşti rămâne scriere duioasă ce vrea a dărui sufletelor tinere puterea de a trăi în ascultarea şi înţelegerea faţă de părinţi, şi faţă de cuvânt.
