Relatia protagonistului cu pamantul este puternic evidentiata de doua scene simbolice si cu semnificatii contrare in roman.
Cea dintai apare in prima parte, Glasul pamantului", capitolul Zvarcolirea" si il prezinta pe Ion contempland, in zorii zilei, fostele pamanturi ale familiei. Pamantul apare ca un stapan, ca o divinitate mitologica - glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l", iar Ion, in ipostaza fiintei umile - se simtea mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare". Exclama Cat pamant, Doamnei". Lucrarea pamantului schimba insa raportul de forte; omul intra in stapanire si, asemeni divinitatii primordiale, recreeaza lumea: Se simtea atat de puternic incat sa domneasca peste tot cuprinsul".
A doua scenaa apare in capitolul Sarutarea" din Glasul iubirii". Ion, posesorul pamanturilor mult ravnite, este acum un urias (Se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme care a biruit [] o ceata de balauri ingrozitori"), venit la camp in straie de sarbatoare, sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase".
