Rămâi!...
Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintâi...
Tu ştii că dacă pleci mi-e frică.
Aş vrea să-mi spuie cineva pe nume...
Mă simt aşa de singură şi mică,
De parcă numai noi am fi pe lume.
Prin geamul aburit şi transparent,
Se uită-afară florile din glastre,
Cu gâtu-ntins spre soarele absent.
Se-ntunecă. Şi focul, prin unghere,
Învălmăşeşte pâlpâiri albastre
Cu umbre nestatornice şi moi.
Ascultă... oare ce se-aude?...
Cu haina ruptă, plină de noroi,
Cu plete ude,
Se uită Toamna în odaie
Şi-mi bate-n geam cu degete de ploaie.
I-e frig. Şi a simţit, de-afară,
Că-n suflet am păstrat un colţ de vară...
Oglinda a cuprind odaia toată
În apa-i plumburie şi-ngheţată.
- Rămâi!...
Afara ninge cu petale
De crizanteme artificiale,
Şi nu mai trece niminea pe stradă...
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Ne dorim ca informațiile furnizate să vă fi fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne bucură, iar pentru acces rapid, adăugați-ne la favorite!
