era tarziu.. toamna. decat sa stau in casa , inchis ca un catelus, am decis sa ies sa ma plimp. .. de aici incepe toata povestea si nu va fi ca o poveste plina de suspans ca celelalte, nu va scrie " va urma . sper ca v.a speriat un pic debutul povestirii, acum incepe magia. am ramas la plimbare. am lesinat? da.. am lesinat . si cred ca era un vis, dar , dupa ce m.am ridicat ca un cadavru din pamant am inceput sa alerg dupa stele.. sa le prind... dupa ce am stat un timp ... mi.am dat seama ca e ceva imposibil... dar am ramas cu capul in sus alergand. am dat de un batranel cu un ciocan de argint in mana si mi.a zis ca " stelele se prind doar cand natura se satura de ele... si mi.a repetat aceste cuvinte de 2 3 ori.. eu incercam sa nu " lesin " iar , de frica.. am sarit ca prin minune de pe pagina intunecata catre una luminoasa. acolo era dinou batranul .. si mi.a zis " lumina exista si in intuneric... " pentru mintea mea total debusolata aceste cuvinte imi cam rugineau rotitele.. dar .. totusi .. m.am prins ca acel om era constiinta mea... ma atentiona asupra continuitatii vietii. era o persoana inteleapta.. era cheia mea spre intelepciune..
sper ca e bine. gasesti tu ortogramele.
