De mult imi doream sa imi petrec o seara pe balta , in compania tatălui meu, ce merge des la pescuit. Ajunsă acolo, am ramas uimita de frumusețea bălții ce strălucea sub razele lunii, ce cântecul broscuțelor, de stuful uriaș ce părea paznicul bălții. Deodată , printre trestia de la mal se auzi o fosneala. De curiozitate m-am apropiat . O broscuța isi iveste ochii mari si bulbucați si ma întreaba cu o voce răgușită " ..-Poti păstra un secret? ". De uimire ca broscuța tocmai a vorbit dau din cap ca da, neputând sa articulez vreun cuvânt. Atunci broscuța fermecată a ieșit din stuf, întinzându-si aripile mari ca ale unui înger.. Putea zbura.. Broscuța se inalta ușor in razele lunii .. Noi suntem zânele bălții , imi spuse. Nu te teme.. Cu siguranța stii ce este o zâna.. Zâmbesc si imi amintesc de poveștile cu feti frumoși , prințese si zâne. Da, stiam , insa întrebarea ce imi rămânea acum era.. daca puteam vedea magia din fata ochilor .. Poate eram si eu o zâna ?
