Personajul liric, de fapt poetul care participa la actul de sacrificiu al caprioarei, este foarte insetat si percepe acest simtamant halucinant, aproape de pierderea ratiunii: "Setea mã naruie.... Tampla apasa pe umar./ Pasesc ca pe-o alta/Planeta, imensa si grea." Pentru el, apa emite un sunet fermacator, intocmai ca al sirenelor din mitologia greaca, hipnotizant: "inca mai suna,/Din strunele undelor line, izvoarele." sau "Ametitoare apa, ce limpede te clatini!". Tatal ii refuza dreptul la apa; el se supune, iar prin acest sacrificiu se simte: "legat prin sete de vietatea care va muri" , fapt care il readuce cumva in simtiri si constientizeaza situatia disperata in care se afla, infometarea.
