Departe de asezarile umane, in inima padurii,ascunsa printre frunzele unui arbore batran o privighetoare isi etaleaza gratiosul glas.Dupa ce isi termina melodiosul cantec zboara pana in vazduh si isi scalda aripioarele in lumina solarara lasandu-se dezmierdata de adierea blanda a vantului. Zborul ei lin seamana cu un dans inocent plin de miscari sprintene si jucause. Dupa ce isi incheie zborul se aseaza extenuata pe malul unui parau. Acolo isi scalda trupul in apa cristalina si isi oglindeste capusorul is oglinda apei. Seara se apropie asa ca mica faptura zboara in scorbura ei din inima padurii. Obosita canta un tril nostalgic lung si dulce urand astfel noapte buna intregii naturi. Se retrage apoi in cuibusorul ei unde motaie implinita.
