Vulpea bunicului
Cica,pe vremea bunicului,umblau vulpile pe strazi precum cainii vagabonzi din zilele noastre ,dar nu erau cum sunt vulpile de azi si nici asemeni cainilor fara stapani ,caci vulpile astea, erau stilate;cochete si,nu le puteai prinde cu una-cu doua.
Ei bine...,o astfel de vulpe,zice bunicul,... a avut si el candva in ograda sa, si vulpea lui purta coade impletite;avea parul negru ca abanosul si era mai inalta ca el. Spunea bunicul ca,daca te uitai mult in ochii ei albastri,ca seninul cerului, iti pierdeai repede mintile ;iti pierea instantaneu pofta de mancare si odihna nu mai era odihna.
- Ehee...! ce mai vuulpe..! ,,,si vicleana si vartoasa ;...si sireata si frumoasa. Si...,ofta bunicul cazand pe ganduri in timp ce, pe obrajii lui brazdati de vreme cazura doua lacrimi in amintirea vulpii pe care n-o mai are !
