„Mama este începutul tuturor începuturilor.” spunea Grigore Vieru, unul din cei mai renumiţi poeţi basarabeni. Dar oare cine a reflectat mai intens, mai emoţionant, mai frumos motivul mamei în poeziile sale decât Vieru?! A scris poezii despre părinţi, patrie, copii, limbă… şi mamă.Pentru Vieru mama e patria, mama e cuvântul (logos), mama e libertatea,demnitatea națională, zeiţa protectoare, dorul şi jertfa zidirii. Asemenea războinicilor-strămoşi cu ştiinţa de a se face nemuritori, şi Grigore Vieru nu se teme de moarte, ci numai de suferinţa Mamei-Ţară: De moarte nu mă tem, / Mă tem de suferinţa mamei / De o vedea că nu-s. / De moarte nu mă tem, / Dar cine, cine, dulceo./
Rima încrucişata feminina, apoi masculină şi piciorul de vers bisilabic, prin muzicalitatea lor vin să ne confirme cele două polarităţi în care se scurge viaţa omului şi, mai ales, a mamei. Toate aceste argumente ne duc la gândul că trebuie s-o iubim pe mama şi s-o răsplătim cu aceeaşi grijă, dragoste, ce ne-o oferă ea nouă şi pe care o merită din plin.
Poezia m-a impresionat prin faptul că aceste câteva rânduri redau oceanul de dragoste pe care îl poartă în inimă fiecare mamă. Autorul ne accentuează că mama e o fiinţă spirituală sfântă, dar fizic e totuşi muritoare. De aceea trebuie s-o respectam, s-o slăvim, s-o iubim anume astăzi. Fără a pierde momentul, căci mâine poate fi prea târziu.
