Textul pune in prim-plan, povestea de iubire a eului liric si durerea lui. In prima strofa, eul liric sufera, si nu pentru ca a venit toamna, cad frunzele copacilor si ploua, ci pentru ca stie ca iubirea se destramase, exact cum frunzele parasesc copacul, cazand pe pamant, ingalbenite. Stie ca ea va pleca, si ca se va refugia in ochii altcuiva. E ranit si dezamagit. E pesimist si neincrezator. El vrea sa mai iubeasca, nu vrea despartirea, ci umplerea golului din inima lui. Vrea acoperire cu inima ei.
In ultima strofa, insa, trezeste optimismul, crede intr-o noua poveste de iubire si cauta pacea naturii pentru a-si reface gandurile. Vrea sa ia tot ce il inconjoara, si sa transforme in dragoste.
