Răspuns :
ungi, LUNG�, lungesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A (se) face mai lung; a (se) �ntinde. * Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a rabda de multa vreme de foame, a fi foarte flam�nd. A i se lungi (cuiva) ochii (sau cautatura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obraznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grabi. ♦ Refl. (Fam.) A se �nalta, a creste �n �naltime. 2. Refl. (Fam.) A se �ntinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subtia, a dilua (o m�ncare, o bautura) pentru a mari cantitatea. 4. Tranz. si refl. A face sa dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mari, a (se) prelungi. * Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult dec�t trebuie, a (nu) lungi discutia. – Din lung.duãman, DUSM�N, -ã, dusmani, -e, s.m. si f., adj. 1. (Persoana) care are o atitudine ostila, rauvoitoare fata de ceva sau de cineva, care uraste ceva sau pe cineva; vrajmas. 2. Inamic (1) (�n razboi). [Acc. si: (reg.) d�sman] – Din tc. d�sman.
duãman, Dusman ã aliat, amic, prieten
duãman, DUSM�N s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrajmas, (pop.) pizmas, pizmuitor, (�nv. si reg.) pizmatar, pizmataret, (�nv.) neamic, neprieten, nepriitor, p�r�s, sculator. (Armata ~; e un ~ de temut.)
duãman, dusm�n s. m., adj. m., pl. dusm�ni; f. sg. dusm�na, pl. dusm�ne
duãman, DUSM�N1 ~a (~i, ~e) 1) v. DUSMãNOS. 2) Care tine de dusman; propriu dusmanului. /<turc. d�sman
duãman, DUSM�N2 ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Fiecare dintre persoanele care sunt legate printr-un sentiment de dusmanie reciproca, privite �n raport una fata de alta; vrajmas; inamic. ~ de moarte. 2) Fiecare dintre partile beligerante implicate �ntr-un conflict armat, privite �n raport una fata de alta; inamic; vrajmas. /<turc. d�sman
dusman, dusman,inamic
duãman, dusm�n (-ni), s.m. – Inamic, vrajmas. – Mr. dusman. Tc. (per.) d�smen (Roesler 591; Miklosich, T�rk. Elem., I, 288; Seineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), cf. alb., bg., sb. dusman. – Der. dusmanca, s.f. (inamica, vrajmasa); dusmanesc, adj. (privitor la dusmani; dusmanos); dusmaneste, adv. (cu dusmanie, ostil); dusmanos, adj. (ostil); dusmani, vb. (a fi ostil; a ur�; a �nvrajbi); dusmanie, s.f. (vrajmasie); �ndusmani, vb. (a �nvrajbi).
duãman, Dusman ã aliat, amic, prieten
duãman, DUSM�N s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrajmas, (pop.) pizmas, pizmuitor, (�nv. si reg.) pizmatar, pizmataret, (�nv.) neamic, neprieten, nepriitor, p�r�s, sculator. (Armata ~; e un ~ de temut.)
duãman, dusm�n s. m., adj. m., pl. dusm�ni; f. sg. dusm�na, pl. dusm�ne
duãman, DUSM�N1 ~a (~i, ~e) 1) v. DUSMãNOS. 2) Care tine de dusman; propriu dusmanului. /<turc. d�sman
duãman, DUSM�N2 ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Fiecare dintre persoanele care sunt legate printr-un sentiment de dusmanie reciproca, privite �n raport una fata de alta; vrajmas; inamic. ~ de moarte. 2) Fiecare dintre partile beligerante implicate �ntr-un conflict armat, privite �n raport una fata de alta; inamic; vrajmas. /<turc. d�sman
dusman, dusman,inamic
duãman, dusm�n (-ni), s.m. – Inamic, vrajmas. – Mr. dusman. Tc. (per.) d�smen (Roesler 591; Miklosich, T�rk. Elem., I, 288; Seineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), cf. alb., bg., sb. dusman. – Der. dusmanca, s.f. (inamica, vrajmasa); dusmanesc, adj. (privitor la dusmani; dusmanos); dusmaneste, adv. (cu dusmanie, ostil); dusmanos, adj. (ostil); dusmani, vb. (a fi ostil; a ur�; a �nvrajbi); dusmanie, s.f. (vrajmasie); �ndusmani, vb. (a �nvrajbi).
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Ne dorim ca informațiile furnizate să vă fi fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne bucură, iar pentru acces rapid, adăugați-ne la favorite!