Considerat o sinteză a basmului românesc, Povestea lui Harap-Alb are un loc deosebit în specia basmului cult, pentru că – după cum spune Nicolae Manolescu –, deşi autorul nu iese din schema narativă a basmului popular, nici nu inventează nimic esenţial, el are o capacitate extraordinară „de a-şi lua în serios eroii, de a le trăi aventurile, de a pune cu voluptate, în fiecare din propriile aspiraţii nerostite, slăbiciuni, tulburări şi uimiri, adică de a crea viaţă”, retrăind cu ingenuitate întâmplările povestite. Creangă umanizează fantasticul, conferă caracter de scenetă întâmplărilor, înscrie personajele negative într-un registru comic şi „spune” o poveste. Cel mai mic dintre feciorii Craiului, numit „Crăişor”, e menit să ocupe tronul împăratului Verde, care n-avea urmaşi la descendenţă masculină, să asigure, după moartea lui, conducerea împărăţiei. Motivul călătoriei şi metafora drumului vor căpăta importanţă deosebită în textura basmului, acestea fiind strâns legate de un destin aflat sub o stea norocoasă.
