Poveste fara sfarsit
Ce am sa va spun, nu e nici poveste, chiar daca pare ca este. Nu e decat o calatorie rimata, intr-o zi nu indepartata. Nu e decat o poveste uitata despre o mica calatorie neterminata. Ca in joaca micutilor de-o schioapa. Pot sa va spun, prietenii mei, ca multe s-au incurcat, si drept sa spun, e tare pacat. Nimic nu mergea, deloc. Iar asta aducea foarte putin noroc.
Vreau sa vorbesc despre un baietel, tare, tare cumintel. Pe toti ii ajuta, si tare frumos se comporta. Dar parintii lui, erau oameni foarte rai. Pe el mult il mai bateau si pe nimeni n-ajutau. Erau mult prea nedrepti. Nu-l lasau sa faca ceea ce e corect. Dar el, nu ii asculta. Ba chiar, bunatatea din inima sa, tot crestea.
Dupa ce baiatul a crescut, toti il iubeau tare mult. Era bun, era drept, era si foarte corect. Dar din nou, parintii sai, nu erau de acord cu el.
In copilarie era invatat sa fure, dar, nu avea putere.
Intr-o zi ca toate celelalte, cand a ajuns la maturitate, in ciuda a tot ce i-au facut, el ii iubea extrem de mult. Si-a luat ramas-bun, si si-a vazut de drum.
A muncit nopti si zile, ca sa-si ia un bilet de calatorie. De atunci si-a continuat viata de om drept in alta tara, ne mai vorbind cu parintii sai cu inima amara. Va spun ca nu stiu ce a mai facut tanarul baiat, dar ce stiu este ca inima sa pura nu s-a schimbat.
((Nu este luata de pe internet, este o compunere mai veche de-a mea.))
