,, Acum bunicul e alb şi zâmbeşte. Chiar şi primăvara el e tot ca un copăcel nins. Are ceas de aur cu muzicuţă, ochelari cu ramă de aur — şi stă. Stă acasă toată ziua. E foarte binesă fii bunic.Bunica a fost şi ea tânără, adică a fost mireasă când bunicul nu era bunic, când tata nu era tată, şi când copiii tatei nu erau deloc. "
,, Să nu, să nu, să nu. Asta-i casa bunicilor: zidurile între care nepoţii n-au voie să fie copii. E mai rău decât la biserică. Acolo măcar e lume multă, mare şi cam surdă, iar copiii — printre babe şi moşnegi — sunt ca în pădurea veche: îşi fac semne şi râd pe furiş şi înfundate. Dar bunicii sunt doi, fiecare în câte un fotoliu; părinţii, doi, fiecare pe un scaun; iar copiii, prizonieri între ochelarii bunicilor şi ochii părinţilor."
