Am regăsit fotografia prietenei mele..., absolut întămplător, răsfoind câteva
cărți uitate într-un dulap mic, pe care-l urcasem în pod .
Era o fotografie foarte veche, iar eu am gândit atunci, la mare cumpănă
sufletescă și mare tristețe , să o las între paginile unei cărți banale,
menită să fie ocolită și, poate, definitiv uitată.
Prietena mea murise, alături de fratele meu, loviți de o mașină, pe zebră,
când se întorceau de la școală.
Pe spatele fotografiei, se mai deslușea un scris mărunt, ușor înclinat spre dreapta :
" Nu privind să-ți amintești, ci amintindu-ți, să privești ..."
Eu eram dincolo de amintire, iar peste privire simțeam, tot mai mult, cum se lasă ceața uitării.
Nu eu uitasem, ci fotografia mă uitase pe mine ...
