Harry și Gărgărița Argintie se întâlniră la umbra bătrânului Frasin.
- Vino mai aproape..., șopti Gărgărița Argintie .
Crengile bătrânului Frasin se aplecară către pământ, iar Harry se mișcă,
puțin lateral, doar puțin, și doar foarte prudent.
- Să știi că umbra copacului e încă umedă, zise Harry, iar frunzele
bătrânului Frasin îngânară solemn: "u - me - dăăă...."
- Să ne grăbim, să nu ne vadă și să nu ne audă nimeni, nimeni și nimeni !
Acum începe să ardă covorul cuvintelor magice, adăugă febril Gărgărița Argintie. Să ne grăbim !
Harry se aplecă și foarte foarte repede adună 49 de pietricele colțuroase, apoi zise, nesigur:
- Cred că suntem în deplină siguranță astrală, mica mea surioară !
Atunci se auzi clar un hohot de râs, ca un șuierat fără margini, iar bătrânul Frasin aplecă și mai mult crengile sale, mai să atingă pământul.
Gărgărița Argintie se avântă, în zbor scurt, deasupra venelor aspre ale arborelui, iar Harry, total nedumerit, pierdu mare parte din cele 49 de pietricele colțuroase, care se tranformară în brotăcei verzi, cu ochii negri și piciorușele parcă prea lungi.
- Acum ne despărțim, e timpul ! Pleacă și nu privi cerul, pronunță repede Gărgărița Argintie.
Pe potecile-nguste, culoarea galbenă acoperea firesc firișoarele de măghiran cu o subțire perdea de petrol fumuriu, iar frunzele bătrânului Frasin îngânară acum, vertical și de-a dreptul solemn: "u - me - dăăă.... u-me- dăăă..."
