Răspuns :
Era o zi friguroasa din a doua luna de toamna, vantul sufla cu putere de parca ar fi purtat pica vreunui om.Frunzele zburau precum fulgii unei gaini jumulite.Frunzele se asezau pe pamant ,incat fara indoiala,oricine l-ar fi privit ,ar fi avut impresia ca paseste pe un covor moale.Cand cerul se umlpu de nori, vantul spunea cat putea de tare : ,, de ce esti trist, cerule? Nu esti multumit de cojocul de nori cu care te-am acoperit? ,, Iar cerul ii raspunse astfel ;,, eu, iti multumesc pentru ca-mi porti de grija, sa nu racesc, dar acum la stelele mele care ma vegheau si ma inveseleau ma gandesc.,, Ti-e dor de privighetori si de greierii cantatori. Si , sincer, la primavara care ma-nconjoara mereu cu florile frumos colorate si parfumate, care ma invita la al ei carnaval,mi-este dor,abia astept s-o revad.Asa imi povestea o fetita, intreband-o cum a fost in parc in prag de toamna.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Ne dorim ca informațiile furnizate să vă fi fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne bucură, iar pentru acces rapid, adăugați-ne la favorite!