O floare de păpădie
s-a deschis de dimineaţă
când voios soarele-adie
Și o mângâie pe viaţă.
Şi pe câmpul înverzit,
Multă vreme-a strălucit,
Dorindu-şi mereu să stea
Numai în lumina sa!
Dar, pe cer s-au adunat
Norii care-au speriat
Bănuţul ei aurit.
Chiar şi vântul a venit
Din senin, fără de veste
Și-a făcut-o de poveste,
Spulberând-o-n patru zări,
Peste alte şapte mări.
