Pereaua de ploaie cadea din nou pe acoperisul de tigle rosii, iar vantul urla ca un suflet macinat.In inalt, nori dupa nori zburau opaciti ca de spaima unei pedepse, perdeluind in clipe largi lumina ostenita a sfertului din urma. Rapaitul ploii de primavara a incetat. In zare s-a tesut braul frant de matase al curcubeului, iar cea dintai raza strapunse vazduhul. In aceasta singuratate sufocanta tresar, simtind in vazduh mireasma, esenta florilor de tei. Un vant usor leagana molatec petalele florilor, conturand o imagine diafana, demna de un tablou.
