Era o zi superbă de primăvară . O albinuță a plecat în căutarea polenului. Ei i se părea ciudat faptul că pe toată câmpia erau câteva flori , dar nu era de mirare, pentru că în apropiere era o fabrică care distrugea mediul înconjurător cu fumul său. Grăbită albinuța se așeză pe un crin de un alb imaculat. Politicoasă albinuța îi zise :
- Bună ziua, domnule crin ! Dacă nu vă e cu supărare, aș putea să culeg nectarul dumneavoastră ?
Crinul, surprins de modul politicos în care albinuța îi ceru voie, îi zise :
-Desigur , dragă albinuță. Dar spune-mi, ce te aduce pe aici ? Pe această câmpie veștejită , lipsită de flori, unde mai trăim doar eu și alte câteva flori .
- Ei bine, ce să mă aducă, eu și alte albine avem mare nevoie de polen. Și tare îmi prinde bine polenul dumitale.
- Atunci culege fără grijă nectarul florii mele .
După ce albinuța culese cu mare grabă nectarul dădu din cap în semn de mulțumire și plecă mai departe, în căutarea altor flori . Crinul o salută și el, bucuros că a putut să o ajute pe albinuța cea harnică.
