Doina este o operă literară lirică în versuri, specifică folclorului românesc, în care se exprimă o varietate de sentimente deosebit de puternice. Este o creaţie cu un caracter anonim, autorul fiind necunoscut. S-a transmis din generaţie în generaţie, pe cale orală.
Aceasta poartă ca titlu numele speciei folclorice pe care o reprezintă. Ea sintetizează trăsăturile specifice acestei creaţii amintind de: doina de dor, de haiducie, de jale. Alte doine sunt de cătănie sau de înstrăinare.
Doina apare personificată şi poetul i se adresează în mod direct, ca unei fiinţe dragi: "Doină, doină, cântic dulce. " Repetiţia "doină" şi epitetul "dulce" sugerează legătura afectivă dintre creatorul anonim şi cântecul popular care îi înfrumuseţează viaţa. Epitetul "dulce" sugerează şi funcţia doinei de a-i alina suferinţele. Omul din popor se doreşte mereu în preajma ei: "când te-aud, nu m-aş mai duce!". Doina este "viers cu foc", adică exprimă durerea profundă: "Doină, doină, viers cu foc, / Când răsuni eu stau în loc!"Venirea iernii generează sentimentul singurătăţii. Cântăreţul cântă doina "închis în casă". Creaţia spirituală îi mângâie existenţa. Frumuseţea primăverii este în antiteză cu "iarna viscoloasă", pe care plugarul o suportă greu, având o viaţă oropsită. Această idee este sugerată de repetiţia "zilele" din versurile: "De-mi mai mângâi zilele, / Zilele şi nopţile". Verbul "a mângâia" are înţelesul "de a alina" suferinţele.
Haiducul trăieşte un sentiment de bucurie la revenirea primăverii. Codrul este spaţiul securizant în care se întoarce.
Doina "de voinicie" este legată de sentimentul de încredere pe care natura îl insuflă haiducului. Codrul îl apără de duşmani şi de poteri.
Căderea frunzei vesteşte venirea toamnei. Codrul nu-l mai poate ascunde şi haiducul trăieşte un sentiment de jale. Supărarea sa face conţinutul doinei de jale.
Folosirea repetiţiilor şi a simetriilor, ca procedee de sintaxă poetică, relevă simplitatea şi naturaleţea stilului.
Poezia are o muzicalitate deosebită realizată prin versificaţie. Măsura versurilor este de 7-8silabe şi ritmul este trohaic. Rima versurilor este împerecheată.
Doina este o creaţie specifică literaturii populare româneşti, care impresionează prin frumuseţea sa şi sinceritatea omului din popor.
