Dintr-un punct de vedere, trecerea la sistemul unei agriculturi parcelare, strict individuale, a constituit pentru acele timpuri un progres sub raportul creșterii forțelor de producție. În cadrul acestui sistem se putea paractica o alternare mai rațională a culturilor , introducerea unor plante noi, alimentare, furajere sau industriale. În același timp, împrejmuirile au privat, relativ brusc pe țărani de folosința locurilor de pășunat; reduși numai la loturile lor, mulți nu și-au mai putut întreține vitele și prin aceasta gospodăriile lor s-au ruinat, trebuind să le cedeze nobilului sau altor țărani din cauza imposibilității de a produce atât cât să trăiască și să-și poată achita obligațiile. Odată cu intensificare procesului de transformare a ogoarelor în pășuni, nobilii au recurs până și la alungarea cu forța a țăranilor de pe loturile lor, pentru a lărgi suprafața pășunilor. Faptul acest constituia un abuz. Limitarea drepturilor de folosință comună a țăranilor asupra unor părți de moșie micșorase și interesele lor comune, solidaritatea lor în rezistența împotriva abuzurilor nobilimii. Izolați, ei erau mai ușor deposedați de lotul lor. Alungarea cu forța a țăranilor de pe moșii a accelerat ruinarea majorității țărănimii engleze, proletarizarea ei, dizolvarea completă a raporturilor de dependență feudală și a deschis larg calea pentru trecerea la sistemul muncii salariate, proces care se va desăvârși, însă, abia în secolul al VIII-lea, după revoluția burgheză.
