Aripi peste ape ...
Ape dinainte. Ape reci şi-ntunecate. Ape adâncite în tristeţe ce-mi lasă a lor povară. Şi-i greu, şi-i aspru. Şi ... dor de aripă se aprinde iară.
Şi alte aripi se înalţă plutind duios în aripă pe ape.
E zbatere târzie. E zi de toamnă rece în ţipete de-naripate ce înfioară.
Acestea se ridică, se coboară şi se aşază pe apele de-alamă. Şi apele-s întinse, mari ce dau răceală şi năduşeala sugrumată a unui vânt de toamnă cu dor de zile lungi şi calde ce păreau depline ...
Se-nvârt de-a stânga şi de-a dreapta, în cercuri mari plutesc deasupra apelor întunecate. Ţipetele aduc a tunete aruncate în patru zări, departe, mai departe ... e zbaterea plecării ce încearcă. A câta oară?
Pelicanii grei rostesc a lor încurajare-n sunete prelungi de înaripate albe. Şi berzele-n a lor deschidere de aripi dau frumusete norilor şi-şi singure ce aduc a joacă.
E ultim dans de toamnă. E vals de aripi maiestoase ce-şi duc plutirea peste ape, şi cer, pământ şi multe taine.
