O cauză principală a destructurării vechiului și de altfel rezistentului Imperiu Roman este apariția creștinismului, care a determinat apropierea mai mare de Biserică decât de militar și/sau administrativa a multor oameni capabili, populația rămânând necondusă într-un mod eficient, supunerea față de autoritatea centrală a împăratului diminuându-se și granițele rămânând de asemenea expuse.
Fiind o cauză a căderii vechiului Imperiu, popoarele și regatele germanice au înlocuit vechea și relativ avansata civilizație romană cu cea a Evului Mediu (fiind, deci, un mare salt înapoi). Se impun, pe rând, state ca: Regatul Vizigoților (Spania și sudul Franței), regatul Francilor (nordul Franței Belgia și o parte din Germania),Regatul Vandalilor (în nordul Africii), Regatul Longobarzilor (Italia; Odoacru în 476 îl înlătură pe Romulus Augustulus, ultimul împărat roman din Roma) și alte regate germanice.
În concluzie, la căderea Imperiului Roman de Apus (deși a fost parțial recucerit de cel Răsăritean), epoca antichității este considerată încheiată și începe o nouă perioadă a istoriei Occidentale, Epoca Întunecată, și, per ansamblu, Evul Mediu, în care lumea occidentală (în majoritate popoare germanice) era ruralizată, feudalizată, dezurbanizată și dominată de Biserică.
