—Cînd? — La una mie şase sute treizeci şi... începu fata.- Nu tu, să spună Matei.- Eu? Vasile Lupu a domnit la una mie şase sute treizeci si... si... setrage de ciuful frizurii, privind printre degete în clasă.Ce tot spune ăla din fund? Parcă şase... parcă şapte...-Ei? —La una mie şase sute treizeci şi — adaugă de-abia îngăimat — şi aşpte. — Cît? —0 mie şase sute treizeci şi şapse. —A avut războaie? —Nu... A avut. —A avut, sau n-a avut? — Nnnn... a avut... îmbolmăjeşte băiatul afirmaţia cu omîrîială vag negativă. —Şi cine era domn în Muntenia? — în Muntenia era domn... începe el avîntat, şi se opreşterugător: N-am înţeles întrebarea, tovarăşe profesor.Profesorul o repetă silabisind, parcă scos din sărite. —A, da... în Muntenia era domn al Munteniei, ştiu tovarăşe profesor, dar nu pot să zic. E un nume încurcat.Ţîţîie şi bîţîie din picior, trăgînd discret de mînecă pe fetiţa ce ridicămîna. —îl chema ca şi pe tine, îl ajută profesorul. — Aşa am vrut să spun şi eu, se repede înaripat băiatul. înMuntenia era domn... Tilică Vodă!Profesorul înmoaie tocul în cerneală. —Treci la loc. Nota trei.Băiatul se agaţă de tablă, jignit. —Mai întrebaţi-mă, tovarăşe profesor. Eu am învăţat...dar m-am încurcat la denumirile mai grele...-- Denumiri grele? Dar pe voievodul Munteniei - ţi-amspus - îl chema ca şi pe tine, Matei.- Ştiu, dar m-aţi încurcat, bombăne băiatul cu lacrimi in ochi. Ce-seu de vină? Poate dumneavoastră nu ştiţi, dar mie băieţii aşa îmi zice. Înloc de Matei... Tilicăăă!2
