Inefabilul unui rasarit
Ma aflam de cateva zile la mare impreuna cu prietenii mei si de-abia asteptam sa mergem sa vedem rasaritul pe plaja.
Asadar, am plecat dis-de-dimineata, in ciuda pleoapelor care parca nu tineau cont de dorinta noastra...Ajuns acolo, am devenit dintr-o data visator, privind catre intinderea nesfarsita a marii, unde fantasmele pareau ca prind contur. Mirosul sarat al apei si jocul valurilor parca ma purtau in alte lumi, iar cateva scoici colorate, aruncate pe mal, se jucau cu picioarele mele. Usor-usor, razele soarelui si-au facut loc din adancurile intunecate, strapungand cerul.
Reflexe de curcubeu rasareau pretutindeni...Prinsa in jocul de lumini, mingea de foc a inceput sa-si elibereze bratele poleite cu aur, invitandu-ne sa participam si noi la bucuria diminetii.
Parca eram suspendat deasupra tuturor. Nisipul fin ca matasea imi gadila talpile, iar briza imi soptea ce va urma : soarele avea sa puna stapanire, incet-incet, peste intreaga suflare.
Ceva atat de simplu, atat de natural si totusi plin de magie se petrecea in fiecare dimineata acolo unde marea saruta nestingherita cerul... M-am intins pe sezlong, asaltat de freamatul matinal.
O noua zi incepuse!
