ce te invata textul Casa parinteasca de Spiridon Vangheli?
Casa parintească de Spiridon Vangheli S-a întâmplat demult. Pe atunci, Sandu era mic. Tata îl tot purta pe la doctori. Dar degeaba. - Du copilul la mare, în tarile

ările calde, i-a spus un doctor. Alt leac n-are. - Păi, dacă ar fi rândunică, a oftat tata. Dar Sandu era palid ca lămâia
ș
i se topea văzând cu ochii. Atunci tata a vândut calul de la casă, a vândut vaca cu vi
ț
el cu tot
ș
i a sclipuit parale pentru drum. L-au urcat pe Sandu în tren. S-a dus
ș
i dus a fost. Îl a
ș
tepta câinile la poartă
ș
i mama lăcrima în năframă. - De era rândunică, găsea drumul acasă, suspina mama. Au trecut mul
ț
i ani.
Ș
i iată că vine în sat un plic înflorit cu timbre
ș
i
ș
tampile. “Am scăpat de o boală
ș
i am dat peste alta, scria Sandu. Dorul de casa părintească - asta e boala cea mai mare din lume.” Iar într-o zi, mama vede la porti
ț
ă un om alb-dalb la cap. - Oare de ce nu latră câinele? Omul se lăsă în genunchi
ș
i intră în ogradă, tot sărutand pământul. Omul a înconjurat casa în genunchi. - Sandu! s-a apropiat mama. Omul s-a uitat lung la dânsa. N-a zis nimic. - E mut săracul! A podidit-o pe mama alt rând de lacrimi. Omul s-a rdicat în picioare. Dar tot atunci se lăsă iar în genunchi
ș
i sărută pragul! Apoi sărută ferestrele… S-a strâns lume. - E mut ori a uitat limba? întrebă o femeie. Abia în amurg i s-a întors graiul. - Bună seara, mama!
ș
i a cuprins-o din nou. Dar cum să cuprindă casa?