Parem a fi, de cele mai multe ori, prinsi intr-un fragment al timpului in care destinul vegheaza amarnic asupra noastra . Avem deseori iluzia conducatorului absolut, uitand de fapt ca, de cele mai multe ori castigam doar o batalie, nu un intreg razboi. Ne cladim castele, observand ulterior ca sunt de nisip , iar orice val le poate faramita ..sarutarea marii devine astfel nociva , iar jalea ia forma unui dor ucis care-si plange incet si peste tot neputinta.
Timpul se scurge maiestuos si implacabil..vreau sa aiba rabdare cu mine, cu noi..vreau sa-si incetineasca "marea trecere" stiu ca daca tu esti timpul, eu sunt secunda . Marea incepe sa-si cante melodia cunoscuta de tine, brusc inteleg ca tu esti melodia marii, iar daca tu esti melodia, eu sunt nota cu care incepe refrenul.
Sunt trist..valurile marii imi saruta gleznele ..uit de castelul prabusit pe plaja si ma las imbratisat de cantecul ce ma vegheaza ..zglobiu.
...E timpul ..pentru viata.
