-Draga mea rachita,spune-mi,de ce esti tu asa trista?
-Dar,Maria,nu sunt trista,cand iti zaresc chipul tau bland si ochii tai ca,doua perle albastre nu pot fi trista.
-Dar stai tot timpul cu chipul plecat,parca te-ai inneca in lacrimi...
-Asta deoarece asa m-a lasat Dumnezeu pe pamant,dar crede-ma,ca in sufletul meu surad de bucurie.
-Atunci ma bucur pentru tine,iubita rachita.Sa fi sanatoasa si ascunde sub frunzele tale domnesti si prea curate mititicele fiinte ce-si cauta adapost.
-Bine,draga mea,asa voi face atata timp cat iti voi zari chipul si iti voi simti dragostea,caci daca nu ti-o voi mai simti,atunci fie ca Dumnezeu sa-mi ingaduie sa plang si murmurul meu cel neodihnitor sa bantuie valea.
-Asa sa fie,daca asa voiesti.Eu acuma plec,iubita salcie,dar voi mai veni sa te vad,nu fi trista,nu ma vei pierde.Pa.
-Pa,draga Maria,ai grija de tine.
