Era o zi furtunoasă. Vântul bătea cu putere în lemnul descolorat a corabiei . Norii zbuciumați scoteau țipete jalnice ce se răsfrângeau pe pământ într-o luminiță albă şi scânteietoare. Marea neastâmpărată se ridica în valuri uriașe ce semănau cu niște fiare îngrozitoare din pădurea blestemată . Mica corăbioară plutea cu pânzele albe desfăcute în tot acest haos ce se petrecea în jur . Oamenii de pe punte îngroziți de furtuna puternică ce cădea asupra lor țipau şi plângeau pentru a le veni cineva în ajutor . Femeile slabe de fire cădeau fără cunoștință la pământ . Căpitanul era cel mai înspăimântat , căci el nu mai putea să scoată oamenii de la moarte . Corabia se scufunda încetul cu încetul , apa rece pătrunzând ca un şarpe veninos pe puntea ei. Toți erau deja deznăduiți, doar o fată cu părul galben în vânt încă mai purta speranța luminoasă în suflet . Peste câteva clipe furtuna de pe mare sa sfârșit , iar mica corăbioară sa scufundat lăsând în urma sa doar pe fata ce nu şi-a pierdut cumpătul şi a crezut în minunile Domnului.
