A fost odata o printesa care iubea atat de mult padurea, incat zilnic petrecea ore in sir plimbandu-se si studiind-o. Ii placea verdele crud al frunzelor si soaptele care se prelingeau printre crengile copacilor, ciripitul pasarilor si lumina soarelui care invaluia totul ca o matase chinezeasca stravezie. Insa, in mijlocul padurii, locuia o femeie rea care secatuia copacii de putere si zmulgea florile fara mila pentru pomezile si fierturile ei, alunga lumina si animalele padurii, frangea cantecul pasarilor, si prinsese pizma si pe printesa. Intr-o zi, femeia cea rea o urmari pe printesa care se plimba prin padure,, si arunca asupra ei o fiertura sloioasa care o lasa fara rasuflare. Copacii se plecara asupra ei iar pamantul o absorbi pe fata fara suflare. Dar in locul in care fusese cazuta, iesira puzderie de clopotei intocmai de culoarea rochiei pe care o purtase in acea zi si a ochilor ei minunati. Asa se nascura clopoteii albastri.
