Bunica era înaltă şi slăbuţă,cu părul alb şi creţ,cu ochi căprui,cu gura
strânsă care ascundea nişte dinţi ca de pieptene.Atunci,când venea de
undeva,îi oferea nepotului întotdeauna câte ceva,ori alune,ori
stafide,ori turtă-dulce.Apoi bunica şi nepotul se duceau la umbra
dudului din fundul grădinii.Ea răsucea un fir lung şi subţire din furca
cu caier de in,iar nepotul se culca pe spate cu capul în poala ei.Astfel
privind spre cer,printre frunzele dudului,nepotul se lasă legănat de
glasul dulce al bunicii,care-i spunea poveşti.
Nepotul se simţea atât
de bine cu capul în poala bunicii,că numaidecât adormea şi doar,ca prin
vis, reuşea să asculte povestea.Poala bunicii era fermecată iar nepotul
fericit dormea sub privirile şi zâmbetul ei.
