Am avut un vis interesant. O sa vi-l povestesc si voua.
Se facea ca ma aflam intr-o gradina plina de flori multicolore, de pomi roditori si de izvoare cristaline. Pasarile ciripeau harjonindu-se printre ramurile umbroase. Albinele harnice zumzaiau prin flori si fluturi ca niste confetti roiau deasupra tuturor.
Ma odihneam intr-un hamac.
Aud zvon de glasuri care tulbura pacea gradinii si ma ridic. In fata mea stateau doua aratari ciudate: una rotunda si greoaie, albastra-verzuie, alta diafana, stravezie, cu contururi abia vizibile.
-Hei, voi! Cine sunteti si de ce va certati? spuse-i eu somnoroasa.
-Buna ziua! Eu sunt Pamantul, iar dumnealui este Cerul, spuse grasutul.
-Buna ziua , Cerule! Buna ziua, Pamantule! Ma bucur sa va cunosc! Eu sunt Bianca. Tot nu mi-ati spus de ce va certati.
-Iti vom spune imediat. Noi credem ca tu, Bianca, vei putea hotari care dintre noi are dreptate, spuse straveziul.
-Sunt curioasa!
-Nu-i asa ca la inceput a fost Pamantul? se repezi dolofanul. Asta e neintelegerea. Eu cred ca oamenii au locuit din vremuri stravechi pe Pamant. Apoi, abia, au inceput sa cerceteze cerul pentru a afla tainele lui. Oamenii ar putea trai mult si bine fara cer. Le-as oferi o cupola de sticla in loc.
-Cu sau fara cupola, Pamantule, esti doar una dintre miliardele de planete pe care le-am vazut nascandu-se. Esti un pici cam obraznic, Pamantule!
-Nu-i frumos sa va certati! am spus eu, masurandu-mi cuvintele de teama sa nu jignesc pe careva dintre cei doi. E adevarat, Cerule, ca fara oamenii care locuiesc pe Pamant, tu nu ai exista? Nu ar avea cine sa-ti masoare distantele in ani lumina si nici cine sa-ti numere planetele si astrii.
Cerul tacu putin descumpanit. Voia sa spuna ceva , dar se vede ca nu avea voie sa vorbeasca de fata cu muritorii de rand. Imi trecu prin minte cam ce replica ar putea avea dumnealui , Cerul: ,,ca sunt si alte planete locuite, ca exista si alte fiinte inteligente, carora putin le pasa de distantele cosmice masurate in ani lumina...''
In schimb, Cerul spuse:
-Bianca a hotarat! Fara locuitorii pamantului , se pare ca eu nu as fi existat in constiinta nimanui.
-Noi suntem prieteni pe viata, nu-i asa? spuse impaciuitor Pamantul, impresionat de singuratatea Cerului.
Eu eram multumita ca i-am ajutat pe cei doi prieteni sa se impace. As fi vrut , totusi, sa aflu daca exista si alte planete locuite. Dar n-a fost sa fie.
