Orașul încremenise de spaimă. Așa nori negri nu mai văzuseră niciodată. Vântul se întețise și șuera de acum fioros. Fetița era o cățelușă a străzii, mămica a doi cățeluși tare simpatici. Era tare îngrijorata, își lăsase cățelușii singuri sa meargă în căutarea hranei. E foarte greu sa găsești hrană la oraș, nu multă lume de gândește și la ei. A umblat jumătate de oraș să gaseasca un colț de pâine. Acum se întorcea cu inima strânsă spre casă. Avea o presimțire sumbră. Locuia pe un maidan, însă destul de aproape de locuințele oamenilor. Cățelușii ei se speriase de furtuna iscată si-si căutau disperați mama. Însă era cât pe aci să ajungă sub rotile mașinilor. Câțiva tineri miloși îi salva în ultimul moment. Cățelușa avea ochii în lacrimi de fericire. Nu știa pe cine să lingă de fericire mai întâi, pe salvatori sau pe cățeluși. De atunci cățelușa deveniseră ce-a mai buna prietenă a lor.
