Intr-o zi, eu am decis sa merg la prietena mea. Cand am ajuns la ea, am inceput sa vorbesc cu ea si mi-a spus ceva ce m-a socat. Printre lacrimi mi-a spus ca a aflat ca ea e de la casa de copii. Mi-a spus ca si-ar dori sa isi vada parintii dar nu stie nimic de ei, nu stiu unde sunt, cum arata sau cum ii cheama, nu stie nimic despre ei. In acel moment m-am gandit sa fac o gluma ca sa o fac sa uite si sa nu mai planga. Gluma mi-a reusit. Nu a mai plans. I-am sters lacrimile si am inceput sa vorbim despre altceva. Cand am plecat acasa, tot drumul m-am gandit ca eu trebuie sa fiu multumita cu ce am. Aceasta intamplare a avut un efect enorm asupra mea si am reusit sa inteleg ca trebuie sa fiu multumita ca am niste parinti care ma iubesc.
Nu stiu daca e buna, eu m-am gandit si am inceput sa scriu. Tu faci ce vrei. Daca crezi ca e buna, ok.
