Era o zi obisnuita de munca. O zi de munca, casierita la Kaudland(sau orice magazin).
-Buna ziua, draguta! spune o doamna in varsta. Imi aduce oarecum aminte de bunica. Are parul alb si laptos si aceeasi voce dulce. Evident, ea nu e bunica mea.
-Buna ziua, spun eu in timp ce ii scanez produsele.
-Cat trebuie sa iti dau?
-(un pret). Uitati aici restul dumneavoastra.
-Multumesc. Varstnica isi ia cumparaturile si pleaca. Urmatorul client vine la casa mea, cand sesizez ca bunica si-a uitat portofelul. Si eu si colegele mele stiam ca e in potriva regulamentului, dar cu toate astea m-am ridicat si am inceput sa alerg dupa doamna.
-Doamna, doamna! V-ati uitat portofelul!!
Doamna nu ma aude prea bine, asa ca trebuie sa alerg ca sa o ajung. Nu ajunsese prea departe.
-Uitati portofelul dumneavoastra, amm..l-ati uitat la casa de marcat.
-Oh, vai! Ce uituca sunt! Multumesc mult!
Cand m-am intors la casa de marcat, clientii si colegele mele m-au felicitat pentru fapta mea. Si clientii nu pareau deloc deranjati de gestul meu. Asa ca m-am asezat la loc, la casa mea de marcat, si am scanat produsele urmatorului client, primind felicitari de la cei ce vazusera toata intamplarea.
