Mâini în amintire ...
Aproape se lasă înserarea. Cerul e în nuanţe de albastru sidefiu cu pleoape cenuşii în zare. Şi dincolo de ele îmi răsare-n amintiri mâini mari, albe şi curate: mâinile moşului meu drag.
Aşa cum mi le-aduc aminte erau puternice, acoperite-n foiţă subţire ca dintr-o carte veche în mare taină. Şi-o aveau ... mă impresionau când mă luau aproape pe genunchi , vorbindu-mi dinaintea cuvântului ce se pregătea să răsară. Ele îmi lăsau starea de tihnă şi dorinţa de-a le asculta. Ele frământau gânduri, stări, emoţii. Ele înălţau cuvânt ... degetele-i lungi în unghii îngrijite-i trădau educaţia.
Apoi mâinile lui puternice, albe, prea curate au mângăiat suflet, au zidit oameni şi s-au aşezat în veşnică odihnă, lăsându-mi drept dar parte din sine pentru ca la rându-mi să ştiu a oferi.
