-Salut , Ana. Ce zi minunată nu-i aşa ?
-Salut , Andrei . Da ai dreptate e o zi minunată . Ce colină verde şi frumoasă ! Uitete la izvorul cu apa cristalină , la floricelele multicolore care seamănă cu niște doamne elegante care se uită măreț la soarele auriu , la oițele albe şi buclate ce pasc fericite iarba verde şi deasă .
-Vai , fetițo, ce sunt aceste două bile cristaline ce se rostogolesc pe obrazul tău fin . Nu cumva plângi?
-Da, băiețelule, căci aşa m-am obișnuit să-ți spun. Plâng , fiindcă îmi aduc aminte de clipele frumoase petrecute împreună pe această colină cînd eram copii . Dar acum nu mai suntem acei mici copilași cu obrajii îmbujorați ce se jucau veseli prin țărână . Acum suntem mari şi tu nu mai poți să-mi spui fetițo , iar eu ție băiețelule .
-Nu , nu ai dreptate , căci mereu în suflet vom rămâne copii şi locul acesta va rămâne mereu sfânt pentru întruchiparea amintirilor noastre . Niciodată nu voi uita părul buclat şi galben ca aurul , ochii albaştri şi mîinele albe care mereu le țineau pe ale mele chiar dacă voi fi departe . Adio , fetițo!
-Adio , băiețelule!
