Titlul
– sugerează un spaţiu nelimitat şi un timp încremenit în arşiţa dogoritoare;
Structură şi semnificaţii
– alcătuită din trei strofe inegale ca număr de versuri şi un vers alcătuit dintr-un singur cuvânt ce constituie şi cuvântul cheie al poeziei;
– cuvântul-cheie al poeziei este “dogoare “, care formează singur un vers şi care este marcat prin izolare, constituindu-se într-o strofă;
– “dogoare “ este şi principala caracteristică a anotimpului static, de nemişcare, sugerând şi starea spirituală a eului liric, arşiţa din sufletul său;
– spaţiul terestru este specific satului (“pămâtul”, “lan de grâu”, “grăunţele”, “flori de mac”)’,
– “dogoare”, nearticulat pentru a accentua mai expresiv intensitatea căldurii, precum şi detaliile despre ivirea la orizont“ a unor “fulgere fără glas“ ce “zvâcnesc” ritmic sugerează tabloul static şi arzător al zilelor de vară;
– spaţiul terestru evocat este caracteristic satului, ilustrând munca oamenilor;
– substantivele: “pământul”, “lan de grâu”, “grăunţele”, “flori de mac“ denumesc elementele concrete ale spaţiului terestru, care este nemărginit;
– imensitatea spaţiului sugerează totodată şi admiraţia poetului pentru strădania şi hărnicia oamenilor;
– imaginile vizuale, exprimate printr-o comparaţie cu rol metaforic, se completează cu imagini motorii realizate prin verbe cu sens de mişcare bruscă şi surprinzătoare;
– timpul curge lent spre veşnicie;
– imaginile auditive se constituie într-o muzică ancestrală, cosmică: lăcustele, greierii cântă pământului întreg şi timpului oprit în somn din curgerea lui, amplificând starea de meditaţie şi reflecţie a poetului;
Prozodia
– prozodie modernă; vers liber;
strofe inegale ca număr de versuri.
