În bibliotecă erau sute de mii de cărți . Care din mătase roșii pe care scrie cu litere de aur , care acoperite cu argint poleit , care pictate de cei mai renumiți pictori cu cele mai vii culori şi multe alte cărți uimitoare . Printre ele însă în cel mai întunecat colț se afla un dicționar . Lângă el sta o fetiță cu părul blond ce îi cădea pe spate şi cu ochii albaștri ca cerul . Ea asculta cu atenție monologul dicționarului . El spunea așa : ,, Filele mele au fost răsfoite de mii de copii ce căutau cuvinte necunoscute pentru mintea lor de elev . Eu niciodată nu mă împotrivesc , căci îmi place mult să văd sclipirile din ochii copiilor când găsesc semnificația cuvântului căutat cu atâta râvnire . În biblioteca ăsta sunt sute de mii de cărți , atât de bogat ilustrate , confecționate din cele mai scumpe materiale .Doar eu sunt un mic dicționar ce stă în cel mai întunecos loc . Da, toate astea sunt adevărate . Dar niciuna dintre aceste cărți nu ştie atâtea cuvinte câte ştiu eu . Cine mai bine decât mine poate să îmbogățească vocabularul elevului . De aceea scumpa mea fetiță am şi eu un rol în viață . Şi sunt foarte bucuros ca degețelele tale mici şi firave au trecut printre rândurile mele ." Dicționarul după ce încheie discursul se duse la locul său . Fata rămase neclintită , ea a înțeles că niciodată nu trebuie să judeci după copertă .
