Vulpea si buturuga
Imediat ce soarele rasarii, iepurasul alb si pufos iesi din ascunzatoarea sa tragand cu el si boceluta plina de cadouri. In acea zi isi propuse sa faca o vizita prietenilor sai, care stateau ceva mai departe de el. Porni la drum, bucurandu-se de razele soarelui ce razbateau printre frunzele copacilor. Insa, dupa o vreme de alergat, obosi si se opri putin sa-si traga sufletul. Apoi inainta, pana cand o buturuga mare si groasa ii bloca drumul. Incurcat, iepurasul statu o vreme si astepta sa-i vina vreo idee. Dintr-o data, sarind peste buturuga aparu o vulpe rosiatica.
-Vai, vai! Iepurasul nu poate sari peste buturuga? Saracutul iepuras, of, of... Tonul ei era batjocoritor, iar ranjetul de pe fata ei era largit pana la urechi. Se apropie amenintator de iepuras care facu cativa pasi in spate. Dar ce ai tu in boceluta?
-Cadouri si niste mancare. Raspunse repede iepurasul.
-Buuun... facu vulpea. Ce ai zice daca imi dai mie boceluta iar eu te ajut sa treci peste buturuga? Intreba ea, apropiindu-se tot mai mult de iepurasul ce incepu sa tremure.
-Si daca nu vreau sa-ti dau boceluta? Isi facu el curaj si intreba.
-Atunci nu vei trece peste buturuga. Veni si raspunsul vulpei, pe jumatate adevarat. Cine stie ce vroia sa-i faca...
Iepurasul era in mare cumpana. Dupa ce ca intarzia, nu putea trece si mai era si vulpea ce aproape il ameninta.
Dintr-o data ii veni o idee, apoi se duse repede dupa niste pietricele, carandu-le rand pe rand sub privirea curioasa a vulpei. Dupa ce termina de adus pietricelele si le aseza una sub alta ordonat, se urca repede pe ele si reusi sa treaca buturuga. Auzi in spate un sunet de mirare, ce veni de la vulpe. Zambiind, iepurasul isi continua drumul fara alte obstacole si intr-un final ajunse la prietenii sai ce il intampinasera cu drag.
